Luxury toilets. Golden toilet bowl and accesories on pink floor, white wall background, copy space. 3d illustration

Șușu galben pe brandul tău

E absolut normal să nu vezi strategiile (sau mai degrabă greșelile strategice) ce îți împânzesc acțiunile de zi cu zi. Sunt atât de uzuale încât e imposibil să le observi. Sunt ca o pată de umezeală apărută pe tavan și care tot crește dar tu nu ai cum să observi pentru că trăiești cu ea zi de zi. Sunt ca ridurile de pe frunte. Nu le vezi decât după ce ți-a pus cineva o oglindă în față și ți-a arătat cu degetul spre ele.

Din fericire, după azi-mâine 20 de ani de profesat, am ajuns în punctul în care nu doar că știm fiecare întâmplare din viața clienților noștri, dar și reușim să le trecem cu succes printr-un filtru profesional ca de Instagram, aplicat direct pe întâmplările respective.

Pentru asta există specialiști

Să vadă uzualul și să stoarcă erorile din el

Designerii grafici analizează toate etichetele de pe masă până le vine comanda la restaurant. Sunt zgâriați pe creier de lipsa alinierilor și își imaginează tot felul de scenarii din sertarul „cum aș face eu mai bine”.

Copywriteri sunt și mai de groază. Trecând de atitudinea absolut normală de grammar nazi, aceste specimene din regnul creativilor trec bariera corectitudinii gramaticale și se vor tulbura emoțional când întâlnesc contexte inevitabile de lipsă de „poezie în cuvinte” sau clișee nepermis de tâmpite.

Ei bine, așa e și cu strategii de brand.

Nu ne putem abține să nu observăm ingredientele savuroase din gestionarea proastă a unor situații banale

Exemplul de astăzi poate că are o alură anecdotică, dar te asigur că e o situație extrem de des întâlnită în compani.

Hai să terminăm cu introducerea și să îți spun că în acest „studiu de caz” pe care ți-l vom prezenta, angajații companiei apelează la un tip de răzvrătire împotriva brandingului eșuat în care beneficiarul ar trebui să fie echipa. Mai exact, în anumite contexte, angajații se comportă extrem de necivilizat în a menține curățenia la toaletă. O, da, cineva trebuia să o spună și pe asta. Oamenii cu educație și inteligență ridicată, în lipsa unor canale prin care ar putea să-și comunice nemulțumirea, aleg să „pișe” regulile bunelor maniere mai ceva ca în gara din Lehliu. La prima impresie ai putea spune că sunt în proporție de 100% lipsiți de bun simț, dar dacă vom sta și vom analiza vei vedea că e o reacție normală și, mai cu seamă, justificată.

Înainte de a-ți explica contextul exact al studiului de caz, te rog să îți aduci aminte că echipa ta, angajații tăi, sunt cei mai puternici promotori ai brandului tău (atât din punct de vedere negativ, cât și pozitiv). Dacă ai clară viziunea necesară de a lua deciziile strategice corecte la capitolul employer branding vei câștiga enorm și îți vei forma propria ta echipă de ambasadori de brand și influenceri informali adevărați.

Brandurile cu adevărat puternice au angajați ce își iubesc compania și își tatuează în suflet valorile pe care brandul le proiectează. Acesta ar fi cazul cel mai fericit în care colegii tăi devin aliații tăi. Dar să te ferească bunul Zeu al Brandingului, Brandeus, dacă aceiași oameni care lucrează pentru tine îți devin dușmani infiltrați cu o dorință acerbă de a-ți distruge brandul în timp ce îți rămân angajați (și deci, plătiți de tine). În acest ultim caz nu vei înțelege cât de veninoasă poate fi atitudinea lor decât în momentul în care va fi prea târziu.

Hai să discutăm și motivul pentru care se întâmplă acest employer branding eșuat atât de des în companiile din Europa de Est și în special în România. Există mai multe tipuri de angajatori care dau apă la șușul scurs pe brandul creat de ei înșiși.

Antreprenorii cărora nu le pasă de angajați

Sunt acei angajatori cu principii de genul: „eu te plătesc, tu mie nu îmi comentezi”. Aceștia au pretenția de la angajați să devină sclavi moderni, iar singura lor declarație de a-și convinge echipa să facă asta este să le transmită oamenilor că dacă nu le convine, găsesc un altul „mai cuminte” în următoarea secundă. O astfel de plasare a angajatului în zona de: „n-am nevoie de tine să îmi comentezi” nu va face decât să aducă frustrare în firmă. Asta pentru că niciun om nu va depune mai mult efort decât este necesar cu o astfel de argumentație tâmpițică.

Antreprenorii care nu știu să gestioneze o dinamică de grup și facilitează toxicitatea

Se întâmplă în special în cazul companiilor care au succes mai de la zero. Să le numim startup-uri. De obicei, o astfel de companie este cumva obligată de propriul context favorabil să angajeze destul de repede oameni noi în echipă. Un antreprenor care nu mânuiește cum trebuie arma angajării, de cele mai multe ori își va aduce oameni nepotriviți care îi vor dărâma cultura organizațională și acel lipici care a închegat echipa master, cea inițială care declanșat succesul. Trebuie să recunosc că sarcina de a angaja atunci când ai o creștere fulminantă este extrem de grea și culmea, acesta este locul unde strategia de brand are cel mai mare impact ignorat de către antreprenori. Pentru că aici apar acele „dume de branding” pe care majoritatea șefilor de companii le minimizează (viziunea de business, strategia de evoluție a companiei, principiile morale ale brandului, etc.)

Antreprenorii care lasă totul la voia întâmplării, dar fără ei

Acești antreprenori sunt atât de ignoranți încât nu înțeleg că e nevoie de un lider delegat care să țină farul aprins în compania lor. Nu un șef, nu un responsabil, nu un manager, ci un lider care să înțeleagă și să fie motivat de rolul de păstor al echipei de nebuni care ar putea să iubească cu sânge de ultras compania la care lucrează. Sunt acei antreprenori care se iau și se duc când e lumea mai dragă. Nu se implică în viața companiei și vor doar să beneficieze de rezultate pentru să „vezi-Doamne”, ei sunt patroni, iar „asta le ocupă tot timpul”.

Deslușim deja cam cine e de vină atunci când lucrurile merg prost

Îți vom concretiza totul prin a-ți defini contextul tipului de companie la care ne referim și care este atacată din interior de către angajați ce se șușu pe brandul tău, la propriu și la figurat. Compania respectivă are azi-mâine 40-50 de angajați, dar o problemă de plată a salariilor la timp. Nu se fac reduceri de personal pentru că contextul în care performează compania nu permite, așa că se continuă recrutarea de noi angajați, dar problema cash flow-ului din companie persistă. După câțiva ani într-o astfel de situație devine clar că este o problemă de vânzări (cum altfel?), o problemă de pragmatism de business a patronului și o lipsă de corelare între pretențiile angajatorului de loialitate, calitate, dedicare și faptul că nu îi plătește pe cei cărora le cere cu exigență aceste valori. S-a trecut de etapa în care: „vă rog să înțelegeți, e criză, vă rog să aveți răbdare”. S-a trecut de etapa: „e un domeniu competitiv și deci nu putem vinde pentru că e greu”. Îți spuneam încă de la început că vorbim de o echipă de profesioniști și nu de una de lucrători necalificați cu trei clase. Tocmai de aceea, credem cu tărie că problema eternă a devastării băii firmei este un adevărat strigăt de disperare. Al angajaților!

Hai să eliminăm comentariile inutile legate de presupunerile tale evidente cu privire la potențialele motive pentru care un angajat rămâne într-o companie, chiar și atunci când e rău:

  • Nu se poate angaja cu ușurință în aceeași zonă geografică unde vrea să locuiască și deci, „rămâne în zonă”.
  • Nu vorbim de absența calității muncii lui (nu merită un astfel de tratament, cu siguranță, oricât ar fi de neproductiv).
  • Degeaba crezi că o secvență de haiducie în care să se ducă la ITM ar funcționa pragmatic. Nu e cazul, din diferite motive.
  • Da, cu siguranță a ridicat mâna și și-a spus politicos nemulțumirile și tot.
  • Nu, nu îl obligă nimeni să stea la tine. Locul unde lucrează e genul de meserie vocațională care îți este mai drag să o faci decât să nu o faci.

Hai să trecem acum la partea de strategie de brand și la înțelegerea acestei valori principiale de genul: „îmi voi plăti mereu angajații la timp”. O astfel de valoare este de o simplitate și banalitate ce te fac să plângi cu lacrimi de logică și totuși ea este greu de asumat și mai greu de gestionat. Însă este vitală dacă vrei să ai angajați fericiți și băi curate. De ce? Pentru că altfel, angajații tăi vor începe să se omoare între ei.

Știi ce se întâmplă atunci când 2-3-4 oameni fac asta în compania ta și nu îi poți identifica, iar ei știu asta? E cel mai mare anti team building. Să nu ai băi curate e cel mai mare anti team building pe care ți-l poți imagina. Pentru că, pe lângă faptul că vei avea băi mizerabile, se va declanșa războiul dintre cei care nu fac și cei care creează contextul acesta… puturos. Certuri, acțiuni detectivistice, insinuări, acuze, totul pe tavă, asemena unui banc prost în care nimeni nu știe cine s-a bășt în lift.

Timp pierdut. Energie rispitiă. Ingrediente de care compania ta are nevoie, pe lângă liniștea și confortul emoțional de a nu avea această problemă. Toxicitatea puturoasă a mediului. O banală distorsionare a unei normalități de confort îți creează un mediu lipsit de creativitate și productivitate. Oamenii, în loc să fie concentrați pe modalități a fi de ajutor companiei, sunt concentrați pe o aberație. Iar după 10-12 luni de astfel de clinchuri, toate celelalte probleme devin aprofundate la nivel de companie. Și iarăși vei pierde bani pentru că:

  • Angajații tăi vor avea un randament scăzut
  • Angajații tăi nu te vor recomanda altor posibili potențiali colegi (nimeni nu își va pune obrazul la bătaie)
  • Angajații tăi vor vorbi activ negativ de ceea ce se întâmplă (în baie) și inevitabil și potențialii clienți viitori ai tăi nu vor fi la fel de încântați să semneze cu tine.

În strategiile de brand ale companiilor evoluate antreprenorial, aceste mici normalități (cum ar fi să plătești salariile/furnizorii/Statul la timp) sunt de la sine înțelese, doar că la noi încă încercăm să fentăm logica bunului simț din afaceri. 

Abordarea băilor puturoase din prisma antreprenorului

Ce se întâmplă când ești într-o astfel de situație și nu îți dai seama că ești într-un bad employment branding?

În mod normal, deși le este la îndemână, cei mai mulți patroni nu rezolvă problemele simple. Nu, nu vor plăti la timp angajații, nu vor alimenta normalitatea simplă a conviețuirii într-o companie, ci se vor pierde în tot felul de imaginări narative care nu pun degetul pe „i”:

  • Vor angaja o femeie de servici să curețe după revolta pișoarului din companie.
  • Îi vor pune pe angajați să își asume responsabilitatea de a urmări cine ar putea fi revoltații pișoarelor, prin implementarea ideii de „elevi de serviciu” la toaletă.
  • Vor tuna, vor țipa, vor face ședințe de rușinare, poate-poate, legea și ordinea se va instaura de la sine doar pentru că ei o cer.

De fapt, ca în multe alte situații, aceste tipuri de livrabile din partea angajaților se câștigă prin investiții emoționale de leadership ample. 

Iar cel mai simplu lucru pe care îl poți face într-o astfel de situație este să faci curățenie cu ei. Să speli tu buda. TU! Nu lavoarul, nu să ștergi oglinda, ci să speli wc-ul în care zilnic fac pipi angajații tăi. Iar pe lângă asta, să le plătești salariile la timp. Sau să le oferi condițiile de care au nevoie pentru a fi cei mai mari fani ai brandului tău. Să îi respecți. Să le dai concedii. Să nu-i pui să tragă ore suplimentare fără să îi plătești. Să le dai apă când e caniculă și o ciorbă caldă când afară e frig de crapă pietrele.

Și acum, la final, întreabă-te: 

Cum miroase baia companiei tale?

A levănțică de prietenie? Perfect! Spune-ne cum ai reușit.

A Gara de Nord? Ne pare rău, dar a venit momentul să pui mâna pe peria de toaletă și să-ți dezinfectezi brandingul de toate deciziile negative luate până acum.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată niciunde. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.